Logo
 
marți, noiembrie 18th, 2014

Berlin is in Cluj

Category:

Etichete:, ,

Goethe-Zentrum / Centrul Cultural German Cluj-Napoca prezintă între 17 și 23 noiembrie, în cadrul seriei de filme Berlin is in Cluj, orașul care acum 25 de ani se afla în centrul antenției lumii întregi.

În 9 noiembrie 1989 a căzut Zidul Berlinului. Timp de aproape 30 de ani, acesta a împărțit orașul între est și vest și a reprezentat totodată simbolul divizării lumii în două sisteme concurente. La căderea zidului, oamenii au dansat pe străzi, sărbătorind începutul unei noi ere. Căderea Zidului Berlinului a marcat istoria în mod fundamental pentru Germania, dar și pentru România.

13 filme din epoci diferite prezintă capitala schimbării, pulsul specific și oamenii săi – comedii, drame și filme documentare, la fel de variate ca și fațetele orașului, căruia îi revine rolul principal. Pe lângă două proiecții zilnice la cinema Mărăști, filmele vor putea fi văzute seara și în cinci cafenele clujene. În plus, tramvaiul numărul 49 va deveni cinematograf public și mobil. Acesta a circulat prin Berlinul de Est, fiind în anul 1999 cumpărat de către compania de transport din Cluj, unde circulă și în ziua de astăzi. Câteva filme vor putea fi văzute în acest tramvai din 18 până în 22 noiembrie, între orele 10:00 și 18:00.
Pentru prima oară, va fi proiectat la Cluj filmul documentar Reclaiming the city al regizorului Ștefan Rusu, în cadrul seriei de filme despre Berlin. Filmul arată transformarea socială a Berlinului după căderea zidului. După film, va avea loc o discuție între urbanista berlineză Susanne Hauser, arhitecta bucureșteană Celia Ghyka și artistul din Chișinău, Ștefan Rusu, despre transformările orașelor lor după 1989/90.

Prin proiectul Berlin is in Cluj dorim să prezentăm genul special Berlin-Film publicului clujean și să aducem în spațiul public imaginile, poveștile și atmosfera Berlinului”, declară Fabian Mühlthaler, directorul Goethe-Zentrum Cluj-Napoca.

Parteneri ai proiectului sunt Primăria Cluj-Napoca și cele cinci cafenele, în care vor avea loc proiecțiile seara, La Cizmărie, Yolka, Atelier Cafe, Corso și Klausen. Programul detaliat al filmelor și al celorlalte evenimente îl găsiți pe pagina web a Goethe-Zentrum: www.kulturzentrum-klausenburg.ro.

Intrarea va fi liberă!

Sursă: www.clujulcultural.ro

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.