Logo
 
miercuri, noiembrie 19th, 2014

Primul loc in box office-ul american: Dumb and Dumber To

Jim Carrey şi Jeff Daniels au dat lovitura la box office cu sequel-ul lui Dumb & Dumber, film lansat în urmă cu 20 ani cu un succes notabil la încasări (250 de milioane de dolari în toată lumea la un buget de numai 17 milioane). Dumb and Dumber To a costat 40 de milioane de dolari, însă cele 38 de milioane obţinute doar la debutul în Statele Unite îi oferă peliculei şansa de a deveni un hit.

Au trecut 20 de ani de la succesul comediei Tăntălăul şi gogomanul, iar Jeff Daniels şi Jim Carrey sunt gata să reintre în pielea personajelor care le-au propulsat carierele. Acum în pragul vârstei a treia, Harry şi Lloyd sunt la fel de încurcă-lume, mai ales când au de-a face cu o provocare ce le dă existenţele peste cap: unul dintre ei are nevoie de un transplant de rinichi şi porneşte în căutarea unei progenituri de care nu avusese habar până atunci, în încercarea de a-şi salva viaţa. O premisă lacrimogenă tratată în stilul ireverenţios caracteristic fraţilor Farrelly.

page

Potrivit BoxOfficeMojo.com, animaţia Big Hero 6 a trecut pe locul doi în top şi a mai adăugat 36 de milioane încasărilor totale, ajunse acum la 148 de milioane de dolari în toată lumea. Interstellar se află pe locul trei, cu 29,2 milioane. La 322 milioane de dolari internaţional, aproape că şi-a dublat bugetul de producţie (165 milioane de dolari).

Drama romantică Beyond the Lights a intrat în clasament pe locul patru, cu încasări de 6,5 milioane, în vreme ce pe locul cinci s-a plasat Gone Girl, cu 4,6 milioane de dolari obţinute în acest sfârşit de săptămână.

Sursa: www.cinemagia.ro

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on Tumblr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.